MOORE TOMOSOIU SCARL este o societate juridica civila cu răspundere limitată, fondata în 2005 și care oferă servicii juridice în România sub marca MOORE. Echipa tânără și dinamică oferă servicii juridice performante și foarte competitive tuturor clienților, de la persoane fizice la companii mari. Scopul nostru principal este să oferim servicii juridice de cea mai înaltă calitate prin soluții juridice inovatoare.
Credem că elementul cheie în furnizarea unor sfaturi juridice valoroase constă în a fi cu adevărat interesați de a înțelege clienții noștri, cerințele, așteptările lor, precum și particularitățile fiecărei situații.
CINE SUNTEM?
Moore Tomosoiu oferă servicii juridice în principal în materie comercială și cu prioritate entităților juridice străine, astfel încât se poate concluziona implicit că experiența noastră este una consolidată în sfera activității comerciale, adaptată nevoilor specifice ale companiilor comerciale românești și străine.
De asemenea, avem o experiență vastă în litigii și alte proceduri alternative de soluționare a disputelor, care implică o gamă largă de cazuri.
Seriozitatea și respectul față de client sunt valori pe care le urmăm cu strictețe. Firma noastră de avocatură funcționează pe baza confidențialității și a responsabilității, oferind clienților săi asistență de înaltă calitate în diverse domenii ale dreptului.
Clienții noștri sunt diversi. Portofoliul nostru este alcătuit atât din companii nou-înființate care decid de la început să înceapă activitatea comercială cu noi, cât și din clienți consolidați și renumiți cu cifre de afaceri de milioane de euro, care activează în diferite domenii de activitate.
Incheierea unui contract cu Moore Tomosoiu înseamnă semnarea contractului de asistență juridică atât cu avocații din companie, cât și cu pasiunea lor de a găsi cea mai bună strategie pentru clienții lor.
Bd. Dacia, nr. 99, Cladirea Girexim Business Center, etaj 1, sector 2, 020053 Bucuresti, Romania
Bd. Dacia, nr. 99, Cladirea Girexim Business Center, etaj 1, sector 2, 020053 Bucuresti, Romania
© 2023 Moore Tomosoiu. Toate drepturile rezervate.