Andra Elena Eftimie

Avocat

Dr. Eftimie Andra- Elena este membră a Baroului București și a activat ca asistent universitar la Universitatea Româno-Americană, Facultatea de Drept până în anul 2018. 

Este doctor în drept specializat în dreptul muncii, detine un master în Dreptul afacerilor, iar din 2015 este membru al G.A.J.E „Global Alliance for Justice Education”.

Andra are o vastă experiență în litigii civile, administrative și de colectare a creanțelor. Oferă consultanță clienților în domeniul dreptului comercial și al parteneriatului public-privat pe bază de proiecte, Andra a acționat în calitate de consultant pentru diverși antreprenori străini și autorități locale precum și în asistarea clienților în medierea sau negocierea contractelor și tranzacțiilor.

Andra a dobândit o experiență remarcabilă în asistarea clienților în litigii comerciale și administrative, în recuperarea activelor și/sau negocieri cu debitorii și creditorii și este însărcinată de clienți să ofere cea mai bună consultanță în tranzacțiile comerciale; Andra s-a dovedit a avea succes în gestionarea misiunilor într-o gamă largă de sectoare, cum ar fi imobiliare, servicii și retail.

Andra este membru cu drepturi depline al Baroului Bucuresti.

Educație: 

Andra – Elena Eftimie a absolvit Universitatea Romano-Americana, detine o diploma de Master in Dreptul Afacerilor si un doctorat specializat in Dreptul Muncii.

Limbi vorbite: 

Romana, Engleza, Franceza

Contact

Office

Bd. Dacia, nr. 99, Cladirea Girexim Business Center, etaj 1, sector 2, 020053 Bucuresti, Romania

MOORE GLOBAL